Protest 10 august | Protestatarii au început să plece din Piața Victoriei

Protest 10 august | Protestatarii au început să plece din Piața Victoriei
Publicat: 10/08/2019, 22:13

Protestatarii au început deja să plece, la ora transmiterii știrii, din Piața Victoriei, jandarmii urmând să discute cu organizatorul manifestației la ora 22.15, atunci când expiră intervalul orar aprobat de Primărie pentru protest.

Potrivit unor surse oficiale, vârful de prezență în Piața Victoriei a fost de 24.000 de oameni.

Reprezentantul Jandarmeriei Georgian Enache a declarat sâmbătă seara că, după ora 22.15, la care se încheie oficial protestul, va discuta cu organizatorul evenimentului, în cazul în care mai sunt oameni în piață. Acesta a mai transmis că gardurile au fost mutate în spate și acolo vor fi menținute.

„Acea mișcare a gardurilor a fost pentru redimensionarea spațiului în care se află protestatarii, acesta a fost lărgit. În acest fel am întârit mesajul pe care l-am dat de la început și anumme de a asigura protecția lor. În acest sens am creat spațiul necesar”, a spus Georgian Enache.

Acesta a îndemnat oamenii din piață ca în cazul în care văd persoane suspecte să se adreseze Jandarmeriei.

„Dispozitivul va fi menținut. La ora 22.15 vom discuta cu organizatorul și sunt convins că lucrurile sunt ținute sub control. Este întuneric, e noapte, să rămână atenți la ce se întâmplă, să ne sesizeze orice persoană suspectă (…) După 22.15 expiră termenul stabilit de organizator. După acest termen rămânem aici pentru a ne asigura că fiecare cetățean ajunge în siguranță acasă”, a afirmat Enache.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
O sentință greșită a însemnat 43 de ani după gratii pentru o femeie din SUA
×